Puterea de a spune NU – Partea 1

 

Astazi abordez un subiect care recunosc ca de ceva timp striga sa scriu despre el si cred ca “acum i-a venit vremea”. 🙂

      In weekend am fost la parinti, motivul pentru care i-am vizitat de aceasta data fiind unul cat se poate de egoist:
       “Imi era pofta de gogosi facute de mama!”

        Stii acele gogosi pufoase, care sunt goale pe dinauntru si cu zahar pudra presarat peste culoarea rumena a lor?

       O sa trebuiasca sa revin la subiectul articolului ca deja salivez. 🙂

       In timp ce stateam cu frate-miu si pe langa noi copiii se jucau in voia lor, l-am intrebat ce parerea are despre persoanele carora le este greu sa spuna NU (frate-miu este psihoterapeut si ne mai asezam uneori la discutii legate de psihologie).

      In acelasi timp am sapat mai adanc in interiorul meu si mi-am dat seama ca si eu am momente cand sunt incapabil sa spun NU.

      Stii acele situatii profesionale cand nu poti spune STOP, cu alte cuvinte nu poti spune NU unei activitati care stii si simti deja ca iti incalca unele valori, ca a devenit nociva si te impiedica sa mergi pe drumul pe care iti doresti cu adevarat.

      Sau acele cazuri in care unul din parteneri este incapabil sa spun NU si se afunda intr-o relatie care duce pana la abuz, fie el psihic sau chiar fizic?

      Imi aduc aminte un moment al vietii mele cand am fost intr-o relatie “interzisa”.

      Pur si simplu timp de 3 ani nu am fost capabil sa ii pun capat.

      De fiecare data cand spuneam “gata”, gaseam o metoda prin care sa ma mint si sa reintru cu gandul ca “de data asta va merge”.

      Doar ca de fiecare data ma comportam la fel, nu schimbam nimic si ghici ce, rezultatul era acelasi.

     Tot timpul asteptam ca schimbarea sa vina de la celalalt, consideram ca eu nu am nimic de schimbat si ca celalalt este cel care trebuie sa faca ceva ca sa fie “bine”.

     Doar ca ei ii era bine, ii era asa cum ea avea nevoie pentru a-si manifesta propriul tipar de atasament.

     De fapt nu faceam decat sa ne purtam in relatie, asa cum invatasem in primii 2 ani de viata.

     Exact, conform teoriei atasamentului, primii 2 ani din viata unei fiinte umane sunt definitorii cu privire la modul in care aceasta se va comporta in relatiile de cuplu la maturitate.

     De multe ori tratam relatiile cu cei din jurul nostru, atat de rational si strategic, cand de fapt nu suntem decat niste papusi conduse de inconstientul nostru relational.

     Toate comportamentele pe care ni le manifestam in relatii, nu sunt decat tipare pe care noi le-am invatat in copilarie si ni le integram ca fiind normalitatea.

     Bineinteles ca aceste tipare comportamentale sunt tipare pe care le invatam, le perfectionam si ni le dezvoltam permanent, prin umare pot fi si schimbate.

     Ele nu sunt ceea ce ne definesc la nivel de identitate, ci putem sa le consideram ca niste roluri relationale cu care ne confundam si in care la nivel constient nu ne dam seama ca suntem.

     De foarte multe ori la inceputul unui curs, atunci cand vorbesc despre asteptarile cursantilor, acestia mentioneaza “Vreau sa aflu cum sa spun NU, sa nu ma mai complac in situatii care stiu ca imi fac rau”.

     Modul in care parintii mi-au raspuns la nevoile si cerintele mele in primii 2 ani de viata, mi-a dezvoltat un tipar relational care m-a pus multi ani in incapabilitatea de a spune NU.

     Despre acest tipar, in cartea “Revolutia iubirii”, Gaspar Gyorgy scrie:

Tiparul cu atasament anxios gandeste sub forma:

  • Imi este aproape imposibil sa nu ma ingrijorez cu privire la faptul ca m-ar putea abandona (insela, trada, parasi)
  • Am nevoie sa ma reasigure ca ma iubeste, sa am siguranta faptului ca ii pasa
  • Resimt un nivel mare de frustrare, daca partenerul nu este disponibil cand am nevoie
  • Simt multe resentimente de fiecare data cand partenerul isi petrece timpul departe si fara mine



     Eram capabil de orice sacrificiu, doar pentru a primi atentia partenerei, de a-si face timp pentru mine.

     Adultul cu acest tipar psihologic, este predispus sa ofere mai mult si sa ceara prea putin sau aproape deloc. El este cel care are grija de ceilalti si se rusineaza de propriile nevoi.

     In primii doi ani de viata, am invatat ca pentru a fi acceptat si valorizat in relatie trebuie sa dovedesc ca merita atentia, grija si conectarea emotionala din partea celor dragi.

     Pentru ca frica cea mai mare este cea de abandon, faceam tot ce puteam pentru a-l ajuta pe celalalt sa se simta cat mai confortabil, sa nu-i lipseasca nimic, facand asta chiar cu costul renuntarii la sine si la propriile nevoi.

     Adultul cu acest tipar este incapabil de a spune NU, intrucat inconstient considera ca nu merita si ca trebuie sa se sacrifice si mai mult pentru a primi atentia partenerului pe care ajunge sa il idealizeze.

    Dobandim acest tipar, atunci cand adultii din jurul nostru au raspuns selectiv solicitarilor noastre de conectare in primii ani din viata si, in timp, am ajuns sa ne renegam parti ale sinelui, de care ne rusinam si fugim cu disperare.

           Extremele se atrag

     Spuneam la inceput  ca intram in relatii cu parteneri ce au tipar relational diferit de al nostru.

     Acest lucru are un mare beneficiu, daca relatia este “exploatata” asa cum ne este dat sa o avem.
In relatii intram cu parteneri de la care avem nevoie sa invatam ceea ce noua ne lipseste si ei sa invete ceea ce au nevoie.

     Intram in relatii cu partenerii potriviti in a ne vindeca ranile cu care noi venim, iar noi suntem acolo ca ei sa isi vindece, cu ajutorul nostru, propriile rani.

     De fapt relatia este precum un cover al unei melodii, este modul prin care noi ne retraim copilaria din punct de vedere relational, cu scopul de a vindeca ranile din trecut si a rescrie “linia melodica”.

     Putem privi relatia ca pe o balanta, prin care partenerul nostru nu face decat sa creeze un echilibru in ceea ce priveste extremele pe care fiecare le avem. Dar acest echilibru se poate crea doar atunci cand suntem capabil si dispusi sa ne acceptam vulnerabilitatile.

    Este important sa intelegem ca daca partenerul reactioneaza diferit, nu inseamna decat ca avem tipare diferite si e normal sa reactionam diferit.

    De foarte multe ori adoptam pozitia de victima in relatia de cuplu, pentru ca aveam nevoie de conectare si de atentia celuilalt.

    O recunoastere si acceptare sincera a propriilor nevoi si emotii este primul pas catre reconectarea la sine.

    Nu uita, sa te bucuri de ceea ce descoperi pe tot acest drum al evolutiei relationale, dar mai ales nu te condamna pe tine sau pe celalalt pentru un comportament de care nici unul nu sunteti constient pe moment.

    Accepta-ti vulnerabilitatea si asta o vei putea face cu adevarat cand vei intelege ca a fi vulnerabil nu inseamna a fi slab.

    Atunci cand esti constient de propria vulnerabilitate, este momentul in care esti cu adevarat sincer fata de tine.

    A fi vulnerabil inseamna a fi capabil in a-ti accepta “neputinta” mai intai tu.

    Comunicarea deschisa,sincera si autentica cu partenerul si verbalizarea asteptarilor si dorintelor, precum si solicitarea ajutorului si suportului acestuia, este primul pas catre reconectarea la relatie.

    Teama ca celalalt ar putea “profita” de vulnerabilitatea mea de cele mai multe ori nu se baza pe ceva concret ci doar pe o convingerea a mea, in masura sa imi alimenteze tiparul de atasament pe care il am.

    Si daca ulterior s-ar dovedi ca celalalt a profitat de verbalizarea vulnerabilitatii mele, am obtinut un beneficiu major in ceea ce priveste “calitatea” persoanei de langa mine.

    Nu uita ca e absolut in regula sa spui NU celuilalt, daca asta inseamna ca iti spui un DA tie.

    Observa-ti emotiile, accepta-le si bucura-te de tot ce descoperi.
    Cu drag,
    Cosmin

 

COMPORTAMENTUL este efectul, dar care este CAUZA…????

 

Tocmai m-am asezat la o terasa, mi-am comandat o cafea, iar cand ridic privirea din laptop vad cum se ridica in fata mea, minunata TAMPA.????

Este un peisaj verde care simt ca ma incarca de emotie si de o dorinta de a scrie despre acel subiect pe care l-am tot dezbatut in ultima luna cand am tinut un curs de comunicare.

De ce ne este atat de greu sa ne schimbam un comportament?

Dar hai sa iti spun povestea mea.

Cu vreo 7-8 ani in urma am inceput sa fiu curios si sa aflu ce se intampla in spatele comportamentelor oamenilor.

De ce aceeasi persoana se comporta diferit in situatii diferite si de ce 2 persoane reactioneaza diferit in aceeasi situatie.

Am inceput sa studiez psihologia si in special NLP-ul si am reusit nu numai sa aflu ce se intampla in spatele comportamentelor oamenilor, ci am primit raspunsuri la intrebari ce nu stiam ca le am:

“Ce se intampla in spatele comportamentelor mele, de ce am luat anumite decizii in viata mea, de ce am facut alegerile pe care le-am facut”

La un moment dat am avut o constientizare:

“Sunt singurul responsabil pentru tot ce mi se intampla”

A fost naspa , nu mi-a convenit

“Adica nu mai am pe cine da vina pentru ce nu imi convine?”

M-am chinuit sa scap de aceasta noua convingere a mea, chiar nu imi convenea, preferam confortul dat de posibilitatea de a arunca vina pe cineva pentru lucrurile din viata mea care nu imi conveneau.

(Ca o paranteza, stii ca exista o moda mai nou, daca ai un comportament nociv, dai vina pe MAMA 🙂

Saracii parinti au ajuns sa fie vinovati pentru tot ce nu ne convine.

Dar nu, chiar nimeni nu are vreo vina ca tu te complaci intr-o situatie.

Inchid ) 🙂

Apoi a venit o strafulgerare – “Pai stai ca nu sunt exclusiv responsabil pentru ce mi se intampla naspa, ci si pentru ce mi se intampla fain in viata.

Mai mult decat atat, sunt singurul responsabil pentru ce mi se va intampla si sunt singurul in masura sa influentez viitorul.”
Hmmm, deja incepea sa sune mai bine.

DAR CE NE IMPIEDICA DE FAPT SA NE SCHIMBAM COMPORTAMENTELE?!

Inca din copilarie ne dezvoltam metodele de a reactiona la situatiile din viata, in asa fel incat sa ne satisfacem nevoile psihologice pe care cei de langa noi nu le vad sau nu stiu cum sa o faca.

Asa ca e normal ca noi sa ne satisfacem singuri acele nevoi, chiar daca acest lucru inseamna sa abordam comportamente nocive.

Iti dau un exemplu:

Un copil care are nevoie de atentie si iubire, daca acestea nu ii sunt satisfacute, si le poate satisfice prin comportamente de rebeliune si chiar agresivitate cu cei din jur sau chiar cu el.

De ce?

Pentru ca atunci cand un copil rosteste cuvantul cu P (si nu e vorba de papagal) ce primeste? – ATENTIE ????

Iar un copil nu gandeste sub forma atentie POZITIVA sau NEGATIVA ci sub forma decat lipsa de ATENTIE mai bine o atentie indiferent cum e ea.

Si crestem, devenim adolescenti si apoi adulti.

Iar comportamentele copilariei sunt adaptate si personalizate noilor conditii date de varsta, context, anturaj.

Doar ca ele in spate isi mentin acelasi scop – SATISFACEREA NEVOILOR PSIHOLOGICE.

Si ajungem sa ne dam seama ca avem un comportament daunator noua si celor din jur, dar ne e infernal de greu sa ni-l schimbam.

Incepem sa vedem diverse motto-uri despre dezvoltarea personala, metode in 3 pasi pe care le aplicam si nu se intampla nimic.

De fapt dezvoltarea personala a fost vanduta mult timp ca o pastila pe care o iei si a doua zi te trezesti alt om…
Si apar frustrari, cauti metode de a fugi de realitate, adopti principiul “Asa sunt eu”.

OK, DAR CE E DE FACUT?

In primul rand sa intelegem ca toate aceste comportamente perfectionate in ani si zeci de ani de zile sunt precum niste carari batatorite pe o pajiste plina de iarba.

Si tendinta va fi tot timpul de a merge pe cararile cunoscute si deja create.

Obiceiul se creaza in timp nu peste noapte, in timp s-a format in timp se va schimba.

E nevoie sa batatoresti alte carari pe care sa mergi, acele comportamente pe care ti le doresti trebuiesc aplicate constient si poate putin fortat la inceput, chiar daca sunt uneori stangace.

In timp iti vei forma noile comportamente si ele vor deveni noul tau “fel de a fi”.

Cele vechi vor dispare, iarba va incepe sa creasca pe vechile carari si cele noi vor incepe sa fie cele folosite.

POSIBIL CA STIAI SAU CHIAR AI INCERCAT SA FACI ASTA DAR NU A FUNCTIONAT – DE CE?

Pentru ca in a aplica aceasta metoda se ignora cel mai important aspect si anume:

CE A DETERMINAT CREAREA COMPORTAMENTELOR NOCIVE

Pentru a schimba un comportament care nu face decat sa iti satisfaca niste nevoi psihologice, trebuie mai intai sa afli ce nevoi iti satisfaci prin acel comportament, ce obtii la nivel emotional? – CARE ESTE CAUZA

Apoi sa cauti care sunt celelalte metode prin care ti le poti satisface. – SA ELIMINI CAUZA

Abia dupa ce rezolvi cauza, faci pace si iti accepti trecutul, te accepti pe tine poti scapa de bila ce te tinea pe loc in a-ti schimba comportamentul.

Imortant e sa iti constientizezi emotiile si ce sta la baza comportamentelor tale, sa rezolvi aceasta cauza si apoi VEI REUSI schimbarea pe care ti-o doresti.

Intrebarea ce te va ajuta:

“Ce obtin de fapt valoros prin acest comportamentul daunator?”

Si de aici, DE LA CAUZA, incepe călătoria! ✌️

Cu drag,

Cosmin

 

Oare o sa functioneze?

 

Cum sa verifici daca ai luat decizia profesionala corecta.

       Salut,

Am revenit la tastatura dupa o perioada in care o raceala a facut ce a vrut cu mine.:)
Stii acea senzatie in care nu ai chef de nimic in afara sa zaci pur si simplu (bineinteles ca sunt barbat si mai amplific starea 🙂 ).

Partea buna este ca am avut o companie care m-a tinut totusi in priza, pe Eric baiatul meu de 2 ani, de la care de altfel cred ca am si luat virusul. Este a doua oara cand iau raceala de la el si de fiecare data eu am fost mai lovit decat el.

In astfel de momente ma intreb de fiecare data daca nu cumva sistemul imunitar e scazut din cauza ca fac ceva gresit in ceea ce priveste misiunea mea.
Sunt studii care au demonstrat ca multe boli apar in momentul in care subconstientul ne atrage atentia ca ne abatem de la drumul nostru.

Ti-as propune sa abordam jocul care a pornit pe canalele de socializare #10YearsChallenge, prin care oamenii sunt provocati sa puna fotografii cu ei la 10 ani diferenta, pentru a observa schimbarile care au avut loc.
Exista si o teorie a conspiratiei prin care se spune ca aceasta provocare are la baza scopul de a colecta informatii ce vor fi folosite intr-un amplu program de recunoastere faciala.

Doar ca eu iti propun sa participi la aceasta provocare dar nu neaparat public, iti propun sa iei 2 fotografii cu tine, una  recenta si una veche de acum 10 ani. Insa in timp ce te vei uita la ele, as vrea sa privesti dincolo de imagine, sa vezi acele schimbari care au aparut in ceea ce priveste omul, persoana care esti tu, mai presus de trasaturile fizice.

Vreau sa iti analizezi drumul, evolutia, de unde ai plecat si unde ai ajuns, care sunt convingerile pe care ti le-ai schimbat si mai ales care sunt realizarile tale si la care nici nu visai in urma cu 10 ani.

Cred ca este un exercitiu pe care am putea sa il facem de fiecare data cand avem ocazia si cu siguranta ne va ajuta in momentele in care avem o cadere, un moment de ratacire sau demoralizare.
Este un exercitiu care cu siguranta iti poate oferi un imbold atunci cand ai mare nevoie de el, pentru ca peste 10 ani, cu siguranta momentele prin care treci acum si care iti par adevarate ziduri, iti vor trezi un zambet pe fata cand ai fi trecut deja peste ele.

In continuare as vrea sa iti ofer un exercitiu, pe care il poti face oricand ai de facut o alegere profesionala, sau atunci cand vrei sa faci o simpla schimbare si nu stii daca ai toate resursele pentru a reusi.

Ti-am oferit in articolul trecut, exercitiul cu Aeroportul (il poti reciti aici – Testul Aeroportului), prin care, folosind imaginatia, mergeai cu o masina a timpului in viitor, pentru a vedea cum arata viata ta EXTRAORDINARA.

De data aceasta vom folosi aceeasi masina a timpului, doar ca vom merge in trecutul nostru.

Este exercitiul prin care am decis ca Leadership-ul este ceea ce as putea face cu adevarat la nivel de excelenta.

O sa il numim “Testul de Istorie”.

O sa urcam in masina noastra a timpului si calatorim in trecut.
Cat de mult in trecut? Depinde. Cand ai avut primul loc de munca?

La testul de istorie, vei scoate la iveala toate locurile de munca, pozitiile pe care le-ai avut sau munca de voluntariat pe care ai facut-o.

Astfel, daca vei aseza cronologic experienta de munca pe care ai avut-o, vei fi capabil sa descoperi anumite tipare interesante despre cine esti si ce functioneaza mai bine pentru tine.

Poate fi asemanator unui CV, doar ca CV-urile sunt plictisitoare si superficiale cand vine vorba de a intelege cine suntem cu adevarat, iar acesta este obiectivul principal al exercitiului, sa aflam cine suntem cu adevarat.

Vei descoperi lucruri pe care acum nu le constientizezi, ce iti place sau ce nu iti place, care sunt punctele forte si cele slabe.
Mai mult decat atat, avantajul este ca nu trebuie sa renunti la ideea schimbarii daca nu se va potrivi cu punctele tale forte sau cu ce iti place sa faci, ci vei sti unde sa lucrezi pentru a combate si a nu fi nevoit sa repari.

Si de aceasta data te-ar ajuta sa notezi cateva lucruri, acele idei esentiale pe care sa le analizezi ulterior. 🙂

Pasul 1

Urmeaza sa ne uitam la diferite experiente din trecutul nostru pentru a complete acest test, dar pentru moment incepem cu prima slujba pe care ai avut-o.

CE: – aici vei nota functia pe care ai avut-o

Pasul 2

Cand: aici vei trece perioada in care ai avut functia trecuta la pasul 1

Pasul 3

Partile pozitive:
Si acum, partea distractiva! Scrie trei raspunsuri la intrebarea urmatoare:

Ce ti-a placut cel mai mult la aceasta slujba?
1.
2.
3.

Pasul 4

Amintirea ta favorita: noteaza o singura amintire preferata legata de aceasta slujba. Poate fi oricat de lunga sau de scurta doresti, oricat e suficient ca sa iti amintesti experienta.

Pasul 5

Partile negative: Aici gandeste-te la ce nu ti-a placut din ceea ce faceai. Ca si mai devreme noteaza-ti trei raspunsuri la urmatoarea intrebare:

Ce anume nu ti-a placut la ceea ce faceai?
1.
2.
3.

Pasul 6

Da o nota: la final, pe baza grilei de mai jos, da o nota acestei experiente in functie de cat de mult ti-a placut in ansamblu:
A – Totul a fost perfect
B – A fost foarte placuta in cea mai mare parte a timpului
C – A fost in regula
D – Nu prea mi-a placut
E – O experienta ingrozitoare

Este interesant cat de multe uitam din ceea ce am facut si cum trecem prin viata fara a ne gandi de ce anume ne place sau displace ceva la povestea noastra de viata.

Acesta este motivul pentru care exercitiul are un impact atat de puternic. Uitandu-ne in urma, putem vedea elementele care, impreuna, formeaza o imagine a ceea ce suntem.

Repeta procesul cu cel putin alte doua experiente. Pot fi alte slujbe, sau lucruri pentru care ai muncit ca sa le obtii.

Dupa ce ai completat informatiile pentru 3-4 experiente, aseaza-le in ordine cronologica in asa fel incat sa le ai pe toate in fata ochilor concomitent.

Observi vreun tipar la ele? Din punct de vedere cronologic, nota pe care le-ai acordat-o a crescut sau a scazut de-a lungul timpului? Daca ar fi sa le arati unui prieten, care crezi ca ar fi prima lui impresie?

Mai jos o sa iti scriu trei intrebari pe care sa ti le pui in legatura cu ceea ce observi.
Nu este nevoie sa notezi nimic de data aceasta, dar gandeste-te bine la ele inainte sa raspunzi.

  1. Ce lucru sau lucruri te motiveaza cel mai mult la munca pe care o faci?
  2. Cat de mult se reflecta raspunsul de la pct.1 in ceea ce faci acum?
  3. In ce fel poate fi transformata munca ta actuala sau viitoare, intr-una care sa iti permita mereu sa te bucuri de ceea ce faci si sa ramai motivat?

Evident ca cea mai importanta intrebare o consider pe cea cu numarul #3, de fapt aici am si vrut sa ajung. 🙂

Ce poti face acum, ar fi o analiza in care sa descoperi daca exista semnale de alarma – dezacorduri semnificative intre ce fel de persoana esti si ceea ce faci sau iti propui sa faci ca activitate profesionala (job, afacere…etc).

In orice caz, indiferent  de raspunsuri si constientizari, foloseste informatiile pe care le-ai descoperit sau poate le stiai si ti le-ai confirmat si asigura-te ca indiferent care este activitatea ta, ea este in acord cu ceea ce functioneaza pentru tine.

Cam atat mi-am propus pentru astazi, ma duc sa imi iau un nurofen si intre timp astept un mesaj de la tine cu parerea despre acest exercitiu.

Sa ne auzim cu bine.

Cu drag,
Cosmin