Posibil să nu știi acest lucru despre mine, însă sunt un fost absolvent al unui liceu militar.
Eram puști, îmi plăceau avioanele și mă visam pilotând unul.
Am făcut liceul la vreo 300 KM depărtare de casă și nu a fost ușor pentru un copil la 14 ani, până am găsit avantajele distanței de casă. (mama nu era zilnic să mă bată la cap 🙂)
Ceea ce mă bucură acum este că nu regret nimic și că, dacă ar fi să aleg, mi-aș alege același traseu.
Îmi aduc aminte cum, prin clasa a XI-a, săream zilnic gardul (era regim de cazarmă, se ieșea regulamentar doar cu învoire cerută din timp), cumpăram câteva sute de covrigi pe care îi vindeam ulterior în liceu la preț dublu. (clienți erau suficienți ținând cont de calitatea mâncării pe care ne-o dădeau la cantină).
Era un risc pe care mi-l calculasem inițial: dacă eram prins sărind gardul nu puteau decât să mă tundă zero (ceea ce s-a și întâmplat de vreo 2 ori), de dat afară nu se punea cazul întrucât aveam pile, provenind dintr-o familie de militari de carieră.
Puștiul ăla a crescut și a conștientizat că milităria nu e de el, așa că s-a mutat în București unde a petrecut cred că pe puțin 20 de ani. (de 4 ani sunt mutat în Brașov și tare inspirată a fost și această alegere 🙂)
În București, am început să lucrez încă din timpul facultății, fiind cel care aproviziona cu frigidere second-hand o perioadă Regia și Agronomia.
Provocările majore au devenit evidente odată ce am fost angajat și, fără să-mi dau seama, am acumulat deja câțiva ani de experiență în domeniul muncii și am început să fiu promovat în funcții de conducere.
A apărut la un moment dat întrebarea “Și acum ce fac?”
Era 2007 și coordonam un departament cu vreo 20 de oameni, iar în 2008 a trebuit să mai angajez încă 10.
Economia era în plină expansiune, iar cerințele de lucru erau considerabile. Abia reușeam să țin pasul cu pregătirea noilor angajați și coordonarea echipei.
Spre sfârșitul lui 2008, am fost promovat pe o altă funcție, cu mai puțini subordonați, dar cu o responsabilitate financiară mult mai mare.
Eram în sfârșit șef, începeam să fac afaceri.
Mama cred că era și mai mândră – în sfârșit toate gențile cu șnițele, ciorbă și cornulețe cărate în facultate începeau să dea roade. 🙂
Apoi a lovit criza: reduceri de costuri, eliminarea bonusurilor, concedieri și închideri de puncte de lucru.
Am fost pus în fața întrebării: „Ce fac acum?”
Trebuia să mențin profitabilitatea cu mai puține produse și să fac tot posibilul să nu dau niciun motiv să închidă punctul de lucru sau să mă concedieze.
Teoretic aveam mai multe variante de a acționa:
- Sa mă intereseze doar realizarea target-ului
Dar în acest caz erau mari șanse ca oamenii să se demoralizeze. Adică ar fi apărut cu siguranță situația de genul “Peste tot se dă afară și ăstuia îi arde de target”. Să fim serioși, cine se poate focusa pe treabă când poate primi în orice moment un telefon de la HR?
- Să mă gândesc doar la mine și cum să îmi păstrez eu job-ul
Dar cu siguranță nu aș fi putut face eu toate activitățile. La urma urmei când angajații și-ar fi dat seama că îmi pasă doar de mine, nu și-ar mai fi dat niciun interes.
- Să-mi asigur echipa că nimeni nu va fi dat afară
Caz în care, pe lângă faptul că nu ar fi fost adevărat, întrucât nu eu decideam asta, oamenii nu ar fi înțeles că pentru a se întâmpla asta trebuie să dăm 100% pentru a ne face treaba corect.
Erau mari riscurile ca ei să nu înțeleagă de ce trebuie să turăm motoarele mai mult decât până în acel moment și să facem lucrurile total diferit de cum eram obișnuiți.
Cum am procedat?
Avantajul a fost (de fapt cred că mai mult inspirație sau inconștiență chiar) că m-am gândit mai puțin la cum să îmi păstrez “scaunul” și mai mult cum să îi adun pe oameni în jurul meu. În felul acesta am putut să ne construim același obiectiv – SĂ NU FIM DAȚI AFARĂ. (aș fi ipocrit să spun că mă gândeam la business în acea perioadă).
A fost de fapt metoda prin care am găsit un scop comun atât pentru echipă cât și pentru motivația individuală.
Consecința a fost că, pentru atingerea scopului comun, fiecare a înțeles că nu se poate decât în echipă și doar în aceeași direcție.
Întâmplător sau nu, profitabilitatea și business-ul au mers foarte bine și după mult timp mi-am dat seama că asta a fost doar o consecință a deciziei de a stabili un obiectiv la care a aderat toată echipa – SĂ NU FIM DAȚI AFARĂ.
Ideea e că dacă m-aș fi concentrat doar pe mine ca individ, sau doar pe obiectivul de a-mi păstra “scaunul”, sau doar pe echipă, punând biciul pe ei ca să muncească și să-mi salveze scaunul, nu cred că aș fi reușit să am rezultate.
În cele din urmă, am realizat că adevăratul leadership se află la intersecția dintre trei elemente: obiectiv, echipa și individul.
Aceasta este filozofia pe care o aplic și în viața personală.
Acest principiu m-a ghidat pe parcursul carierei mele și mă ajută și acum, în calitate de Trainer.
Action Centred Leadership, abordarea lui John Adair, este cheia care a deschis uși și a oferit răspunsuri la multe dintre întrebările mele.
Este motivul pentru care încurajez pe toți cei care se confruntă cu provocări în leadership să reflecteze la aceste trei direcții și să găsească echilibrul potrivit pentru a inspira și a conduce eficient.
Cu determinare și încredere, suntem în măsură să realizăm lucruri remarcabile.
Este principiul pe care cei din echipa Induction – The Training Hub îl avem în vedere atunci când dezvoltăm programele noastre de training, pentru a oferi soluții personalizate și eficiente pentru nevoile specifice ale clienților noștri.
Un astfel de program este Inteligență Emoțională & NLP pentru Lideri și Echipe, ale cărui detalii găsești la link-ul – https://nlp.cosminmanole.ro/Corporate-Training.
Dacă simți că ceva nu funcționează în echipa ta, un posibil răspuns îl poți găsi observând care din cele 3 direcții – echipa, individul sau obiectivul – este neglijată.
Este esențial să identifici aceste aspecte și să acționezi în consecință pentru a repara dinamicile echipei și a obține rezultate mai bune.
Iată câteva exemple de probleme cu care se poate confrunta un lider și care din cele 3 direcții (echipa, individul sau obiectivul) pot fi cauza problemei datorită neglijării acestor direcții:
1. Probleme de comunicare în echipă:
Lipsa unei comunicări eficiente poate duce la neînțelegeri, conflicte și scăderea moralului în echipă. Aici, neglijarea direcției de echipă poate fi cauza principală.
Lipsa unei viziuni comune sau a unor obiective clar definite poate crea confuzie și divergențe în cadrul echipei.
2. Scăderea performanței individuale:
Dacă unul sau mai mulți membri ai echipei încep să subperformeze, cauza ar putea fi legată de neglijarea direcției individului.
Lipsa feedback-ului sau a sprijinului adecvat din partea liderului poate afecta motivația și angajamentul membrilor echipei, conducând la scăderea performanței individuale.
3. Neatingerea obiectivelor propuse:
Dacă echipa nu reușește să îndeplinească obiectivele stabilite, problema ar putea fi legată de neglijarea direcției obiectivului.
Este posibil ca obiectivele să fie nerealiste sau nedreptățitoare, sau să nu fie clar comunicate membrilor echipei.
În acest caz, este esențial să revizuiți și să ajustați obiectivele pentru a asigura succesul echipei.
În concluzie, fiecare problemă întâmpinată în cadrul echipei tale poate fi analizată și abordată prin prisma direcțiilor esențiale: echipa, individul și obiectivul.
Identificarea și corectarea neajunsurilor în aceste direcții pot contribui semnificativ la îmbunătățirea performanței și a dinamicii echipei tale.
Cu încredere în tine,
Cosmin