Salutare,

Sunt Cosmin si cand scriu acest articol afara tocmai se aseaza un strat proaspat de zapada.

Pe cel mic l-am dus la gradi cu martisoarele pregatite, abia astept sa imi povesteasca diseara cum s-a simtit dand si primind martisoare, fiind primul an in care da martisoare. 🙂

Sincer scriu acest articol ca martisor din partea mea, indiferent de momentul in care il citesti. 🙂

Probabil stii ca nu pozez niciodata in cel ce este fara de pacat sau a carui existenta este una de pace-lumina-iubire.

Doar ca modul in care mi-am schimbat viata in ultimii 10 ani, imi da increderea sa iti scriu si sa impartasesc cu tine cel putin o parte din ceea ce pe mine m-a ajutat.

Vreau sa iti vorbesc azi despre o parte din fricile mele.

Despre frica de a-mi da demisia, frica de a porni pe drumul antreprenoriatului, frica de a iesi dintr-o relatie toxica, frica de a intra intr-o relatie, frica de a mai avea un copil, frica de spune ceea ce cred, de a spune ce simt sau pur si simplu frica de a ma muta in alt oras…

Da, sunt frici pe care le-am avut si care contextual sunt constient ca se mai pot activa…

Nu stiu daca in prezent te confrunti cu vreuna din ele, dar astazi voi impartasi cu tine ce au in comun aceste frici si o metoda prin care poti reprograma modul in care te vezi.

Da, pentru ca depre asta e de fapt, despre modul in care te vezi.

Toate acele frici au cauze diferite de la persoana la persoana si de la context la context.

Cu toate acestea, elementul pe care fricile il au in comun este modul in care noi ne vedem, este ceea ce credem despre noi, este IMAGINEA NOASTRA DE SINE.

Daca ceea ce credem despre noi atunci cand ne vedem este IMAGINEA NOASTRA DE SINE, este important sa stim cum se formeaza si cum se manifesta aceasta, pentru a o putea schimba ori de cate ori este nevoie.

Imi aduc amintea o intamplare.
Eram clasa a VIII-a si ma pregateam de admiterea la liceu.

In fiecare seara, mama ma asculta la cate un comentariu din lista celor pe care le aveam de invatat pentru examenul de admitere.

La un moment dat vine intrebarea fulger:
– Auzi, dar tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Partea nasoala e ca pe vremea aceea nu aveam nicio varianta ajutatoare (fifty/fifty, intreaba publicul sau suna un prieten)

Daca tu nu te-ai lovit de aceasta intrebare niciodata, esti un caz fericit.

Raspunsul meu a fost transant:
– Vreau sa fiu patron!

Nu mai stiu exact ce insemna pentru mine a fi patron dar cu siguranta aveam ceva clar in minte.

Reactia mamei a fost una care m-a urmarit mult timp si a durat ceva pana am descoperit cum imi influenta actiunile mele cand am crescut.

– Baga-ti mintile in cap, invata si ia-ti un serviciu ca mine si ca taica-tu ca sa iti faci o familie si sa ai cu ce sa o intretii.

Astfel de discutii aparent nevinovate si cu intentii pozitive, pot genera la nivel inconstient convingeri care vor dicta actiunile copilului devenit adult.

De fapt convingerile de genul acesta nu sunt altele decat „NU POT / NU MERIT / NU SUNT CAPABIL / NU STIU”.

Este unul din modurile in care este programata imaginea noastra de sine.

Ceea ce cei din jurul nostru ne spun verbal sau ne transmit subconstient prin gesturi, mimica sau prin simplu mod in care ne privesc, este ca si cum se scrie o linie de cod mentala care devine CEEA CE CREDEM DESPRE NOI cand ne privim in oglinda.

In continuare iti voi oferi o tehnica de programare neurolingvistica prin care poti rescrie/reprograma modul in care te vezi.

• Timp de cateva minute relaxeaza-te si respira adanc. Pe masura ce muschii ti se relaxeaza iti va fi din ce in ce mai usor sa-ti dai frau liber imaginatiei.
• Acum, imagineaza-ti un alt “eu” stand in fata ta. Este cel mai minunat “eu” pe care ti l-ai putea imagina. Este sinele tau autentic.
• Observa postura sinelui tau autentic, felul in care respire, zambeste, merge si vorbeste. Observa felul in care acesta vorbeste cu ceilalti, cum isi urmeaza scopurile si cum isi rezolva problemele.
• Acum paseste in fata ca si cum ai intra in pielea “eului” autentic din fata ta, imbraca “haina” sinelui tau autentic si integreaza-te in el. Priveste lumea prin ochii lui, ascult-o cu urechile lui si simte placerea de a trai in pielea sinelui tau autentic. Traieste tot ceea ce este in jurul tau cu aceasta perceptie a sinelui tau autentic. Ramai acolo si bucura-te de aceasta noua senzatie. Amplifica ceea ce simti, dubland sau chiar tripland intensitatea emotiei.
• Acum, la sfarsitul acestei sesiuni de reprogramare, gandeste-te timp de un minut la cum va arata viata ta, pe masura ce traiesti din ce in ce mai mult ca sinele tau autentic. Da-ti voie si viseaza cu ochii deschisi. Retraieste in acest mod autentic situatii reale din trecut, prezent si viitor.

Repeta aceasta tehnica cat mai des si da-ti voie sa fii surprins de schimbari. 🙂

De ce functioneaza?
Din simplul motiv ca imaginea noastra de sine este programata si tine de felul in care ea a fost creata, prin urmare pastrand aceleasi principii putem reprograma acele linii de cod scrise initial.

De fapt in acest mod ne cream noi cai neuronale, noi perceptii asupra sinelui nostru.

Doar ca de data aceasta mult mai ecologice, mai sanatoase si mai productive.

In cazul in care iti doresti acces la articole asemanatoare in format video, da click pe link-ul de mai jos si aboneaza-te (apasa subscribe) la canalul meu de youtube:

https://www.youtube.com/Cosmin Manole [Trainer NLP]

in felul acesta vei primi notificare ori de cate ori mai incarc un video!

Imi doresc sa iti fie de folos aceasta tehnica si o sa te rog sa imi lasi un comentariu cu parerea ta.

Promit ca raspund personal, chiar daca uneori imi ia ceva timp sa o fac. 🙂

O Zi, Saptamana si Primavara Magice iti doresc!

Salut,

Cosmin sunt si probabil nu intamplator e vineri cand vin cu ceea ce am promis.

Puterea NU-ului profesional, sau mai exact ce se afla in spatele incapacitatii de a spune NU, atunci cand simtim ca suntem depasiti de situatie.

Dupa articolul trecut (gasesti aici articolul daca nu ai apucat sa il citesti – Puterea de a spune nu -Partea 1) am primit o multime de mesaje, sincer chiar nu ma asteptam la asa multe reactii.

Dar am realizat ca e un subiect care chiar doare, puterea NU-ului facand de multe ori diferenta intre fericire si frustrare, intre energie si burnout.

Ieri mi-am instalat biroul, la umbra unui brad imens situat pe o peluza de iarba din cadrul unui centru de afaceri.

Am ajuns devreme acolo asa ca in timp ce imi beam cafeaua am putut observa “corporatistii” indreptandu-se catre birou, acea forfota de oameni conectandu-ma cu un trecut relativ apropiat mie, profesional vorbind.

Zilele trecute spuneam intr-o sedinta de coaching cum emotiile stau la baza tuturor deciziilor pe care le luam in viata noastra.

Acest aspect a generat urmatoarea afirmatie:

“Eu am ales facultatea pe care am facut-o, in urma unei analize foarte rationale si pragmatice, chiar daca ceea ce mi-ar fi placut ar fi fost cu totul altceva”.

Din pacate putine persoane sunt cele care fac acum meseria pe care si-au dorit-o din totdeauna, putini sunt cei care chiar si-au ales singuri cariera.

Mai mult decat atat, nu putine au fost mesajele de genul:

Intrebarea care apare este:

Ce se ascunde in spatele decizilor noastre, ce ne determina sa facem alegerile profesionale si mai ales ce NE IMPIEDICA SA SPUNEM NU?

Frustrare, nefericire, burnout, depresie, boli fizice sunt doar o parte din efectele pe care le resimtim atunci cand pierdem controlul.

Eu personal, intr-o perioada a vietii mele cand am pierdut puterea de a spune NU, am ajuns din cauza stresului sa am in cap portiuni de par lipsa.

Cadem de multe ori in capcana de a crede ca alegerile sunt in baza unei analize rationale si doar acea analiza a contat.

Doar ca prin analiza rationala noi doar ne justificam decizia pe care am luat-o deja emotional.

Si analiza de ce o mai facem?

Noi oamenii, prin comportamentele noastre (alegerile si actiunile noastre intra in categoria comportamentelor) nu facem decat sa ne satisfacem niste nevoi psihologice.

Iar prin acea analiza rationala si pragmatica nu facem decat sa justificam ca deciziile (luate deja emotional) raspund nevoilor noastre.

Cum Nevoile Psihologice stau la baza alegerilor noastre?

Aceste nevoi fie ca vorbim de Maslow sau de orice alte teorii legate de nevoile fiintei umane, sunt de fapt cele pe care noi incercam sa ni le satisfacem prin alegerile noastre.

Sa luam exemplul facultatii si drumului profesional pe care il alegem in detrimentul unei afaceri proprii sau a altei meserii pe care ne-am dori-o cu adevarat.

Primele doua nevoi din piramida lui Maslow (nevoile fiziologice si nevoia de siguranta) sunt cele pe care la inceputul carierei noastre ni le satisfacem si vom alege varianta care rational ne ofera cea mai sigura si confortabila cale catre destinatie.

Mai mult decat atat, toata copilaria noastra suntem “indrumati si orientati” catre satisfacerea acestor nevoi.

“Trebuie sa inveti, ca sa ai un serviciu, pentru a avea ce pune masa, sa iti poti face si intretine si tu o familie” – este ceea ce ni se transmite sub o forma sau alta inca de cand intram la scoala.

“Pune mana si invata sa ai un serviciu ca mine si  ca taica-tu si sa iti faci si tu o famile” – sunt cuvintele mamei (a caror buna intentie chiar nu o neg, nu ma intelege gresit).

E absolut normal sa avem grija de asigurarea hranei si a securitatii personale, doar ca nimeni nu ne spune ce se intampla dupa aceea si suntem nevoiti sa aflam singuri.

Mai mult decat atat, in adolescenta si la inceputul carierei profesionale, alegerile ne sunt influentate preponderent  extern, in functie de experientele, dorintele si nevoile celor ce ne indruma.

Rareori cei ce ne “consiliaza” in a alege o cariera, cu siguranta nu iau in calcul schimbarile ce vor aparea in 10-15-20 de ani.

Odata ales acest drum, mergi pe el.

7 ani, ai construit o cariera.
10 de ani, ai deja si o familie.

Dar simt ca imi doresc altceva
E gandul care incepe sa capete putere.

Nu ma mai regasesc in ceea ce fac, nu mai sunt fericit – incepe un razboi.

Dar ma lupt. Stau peste program, termin task-uri dupa task-uri.

Primesc recompense si aprecieri, IAR ASTA E MOTIVUL PENTRU CARE NU POT SPUNE NU.

Inca de copii ne dorim sa fim vazuti, sa primim atentie si sa fim valorizati, sa fim apreciati pentru ceea ce suntem in unicitatea noastra.

Aceasta nevoie primordiala ne este satisfacuta intr-o mai mare sau mai mica masura.

Iar ea ramane acolo activa, ca un vulcan care chiar daca erupe foarte rar el este activ in permanenta.

Stiu ca mi-ar placea sa fac altceva, dar nu sunt stiu decat ceea ce fac deja.

Altceva nu sunt in stare – apare vocea sabotorului.

Stau peste program, muncesc 10 – 12 -13 ore, am deja o functie, o cariera, dar simt ca nu mai pot fizic, sunt obosit.

Cu toate astea nu stiu sa fac altceva.

Dar aici macar sunt apreciat.

De fapt tocmai ai inceput sa suferi de:

„Sindromul impostorului se referă la faptul că unii oameni, în special cei care chiar sunt foarte buni în ceea ce fac, cred despre ei înșiși că sunt incompetenți, că nu merită succesul pe care l-au obținut, în ciuda dovezilor și realizărilor pe care le au. Se percep ca fiind niște oameni falși și prefăcuți, ca și cum i-ar fi păcălit pe alții să îi considere inteligenți, capabili sau demni de admirat, așteptându-se să fie „deconspirați” cât de curând, fapt ce le cauzează mult stres, anxietate și îndoieli de sine.

Acest sindrom a fost descris pentru prima dată de Dr. Pauline Clance, în urma observațiilor sale clinice. Ca și caracteristici ale sindromului impostorului, Dr. Clance vorbește despre șase dintre acestea:

Ciclul impostorului – se referă la cercul vicios al „impostorului” din care are senzația că nu poate ieși și care îi întărește convingerea că succesele nu se datorează propriilor calități. Acest ciclu începe atunci când persoana are de îndeplinit o sarcină. Din pricina anxietății și a temerii de eșec, persoana fie începe imediat să lucreze și depune mai mult efort decât este necesar, fie amână realizarea ei pentru ca mai apoi să lucreze din greu pentru a o duce la bun sfârșit. După finalizarea sarcinii, apare un sentiment de bucurie și de eliberare, însă care nu va dura mult. În ciuda laudelor primite, impostorul nu consideră că succesul este datorat abilităților sale, ci fie muncii în exces, cum este cazul în prima situația, fie norocului, cum este cazul în cea de-a doua situație. Îndoiala și anxietatea apar din nou, amplificându-se odată cu apropierea unei noi sarcini, deoarece impostorul nu are încredere că poate să obțină din nou acel succes, ținând cont de faptul că, în percepția sa, succesul nu i se datorează personal. Astfel, ciclul se repetă.”

Acesta este unul din principalele motive pentru care ajungem in incapacitatea de a spune „NU/STOP” profesional.

„Recapatarea” puterii de a spune “NU”, este un proces la fel cum a fost si cel prin care ai pierdut aceasta putere.

Procesul se desfasoara prin introspectie si o observare activa a propriilor emotii si a reactiilor pe care le ai in diferite situatii.

O sa redau cateva intrebari pe care sa ti le adresezi, care incet iti vor oferi claritatea de care ai nevoie de a ridica privirea din probleme:

1. Ce nevoie iti satisfaci facand ceea ce deja nu iti place?
2. Ce obtii emotional (mai presus de salariu sau orice alt beneficiu material) facand ceea ce deja consideri ca nu iti face bine?
3. Cum altfel ai putea sa iti satisfaci nevoile si beneficiile emotionale?
4. Daca cea mai draga persoana tie ar fi in situatia ta, ce sfat si ce solutii i-ai da?
5. Ce altceva e si mai important pentru tine decat ceea ce faci si deja simti ca iti dauneaza?

Stiu ca e posibil sa fi iesit un articol mai lung decat mi-am propus initial, dar e un subiect pe care cred ca as putea vorbi zile intregi si nu s-ar termina vreodata.

Asa ca daca ai citit pana aici, spune-mi cum ti s-a parut articolul si ce altceva ai mai completa la cele pe care le-am scris deja. 🙂

Raspunsul tau ma ajuta si ma incarca cu energia de a continua si a reveni si cu alte articole, asa ca iti multumesc anticipat.

Cu drag,
Cosmin