Peste 15 ani am alergat dupa o cariera si bani.
Imi aduc aminte ce bine ma simteam cand primeam o promovare sau cand atingeam un obiectiv professional.
In sfarsit ma vedeau vecinii plecand la cravata la serviciu.
Banii incepusera sa vina, mariri de salariu, bonusuri, care atrageau de la sine admiratia cunoscutilor.
Incet, fara sa imi dau seama, am inceput sa ma trezesc din ce in ce mai greu sa plec la serviciu.
Cand ajungem acasa eram extenuat, adormeam la prima reclama data in timpul filmului de la 8.
Au inceput gandurile
“Voi face o schimbare. Mai stau cateva luni si imi dau demisia.”
Imi placea ceea ce fac, dar nu ma mai regaseam, nu mai aveam satisfactii.
Pur si simplu nu mai eram fericit.
“Vreau mai mult timp pentru mine, inca putin si imi dau demisia. La inceputul anului voi incepe un proiect pe cont propriu.”
Trece un an, trec doi si de fiecare obiectivul de inceput de an e acelasi
“Ma voi ocupa mai mult de mine”
Incep sa imi imbunatatesc scuzele:
“Momentan nu am suficienti bani si mai stau putin pana pun pe picioare proiectul personal.”
Apar conflictele cu sefii, cu colegii. Incep sa nu ma mai regasesc in ceea ce fac.
Parca nici nu mai imi place ce fac, cu toate ca e ceea ce mi-am dorit tot timpul.
“Dar gata, din vara imi dau demisia.”
Este dialogul pe care l-am purtat cu mine 5 ani.
Este dialogul pe care il port sub o forma asemanatoare cu multi dintre prietenii mei.
Este realitatea in care traim si ceea ce a inceput sa para o normalitate.
Ce se intampla de fapt?
Cu siguranta ai avut cel putin un moment in viata cand o parte din tine iti spunea sa faci ceva, dar altceva te oprea.
Acel moment in care simtim nevoia unei schimbari, dar ceva ne impiedica, ne face sa amanam.
Si ajungem in momentul in care aceasta amanare se prelungeste.
Gasim permanent scuze noi si justificari solide pentru a nu lua decizia de a face schimbarea.
Pur si simplu nici macar nu ne concentram pe cum am putea face schimbarea mai usoara, suntem axati in totalitate pe a gasi motive sa continuam ceva ce simtim ca ne face rau.
Ne refugiem mai mult in munca, stam peste program si muncim in weekend.
Si chiar ne justificam actiunile: “Strang bani ca sa renunt si sa ma ocup apoi de mine”.
De fapt nu facem decat sa ignoram partea din noi ce ne spune sa facem o schimbare si alegem sa acordam atentia exclusiv partii care ne tine blocati.
Partea ignorata incepe sa strige – “Hei, sunt aici, asculta ce am de spus”.
Apar migrene, depresii, boli fizice.
Cand auzi voci in cap nu inseamna ca esti posedat, ci doar ca trebuie sa faci o analiza a cine esti, ce esti, cum esti, unde esti.
Imi aduc aminte cum incepuse sa imi cada parul in anumite locuri din cap, moment in care am decis sa fac Zoom Out.
Aveam un mare conflict interior, ofeream atentie exclusiv unei directii, ignorand total acea parte din mine care incerca sa imi spuna ca ma abat de la drumul meu.
Stiu persoane luate cu salvarea noaptea direct de la serviciu, intrucat ajunsesera sa treaca pe acasa fugitiv pentru a face un dus si a-si schimba hainele.
Erau persoane care strigau in interior dupa o relatie, dupa o familie, dar
”Daca tot nu am pe nimeni, mai bine stau la munca”.
Apar acele momente in care preferam sa fugim de dorinta noastra reala, in speranta ca atunci cand vom reveni, totul e rezolvat si se intampla de la sine.
Ne ducem in zona noastra familiara, pentru ca acolo suntem deja acceptati si admirati fara a fi judecati.
Ce e conflictul asta interior?
La o analiza superficiala am fi tentati sa spunem ca ne facem singuri rau.
Credem ca ne complacem intr-o situatie toxica cu scopul de a ne autosabota.
Dar ceea ce se intampla e mai simplu decat pare.
Toxicitatea este data si agravata prin simplul fapt ca ignoram total cealalta parte din noi.
Aceasta ignorare duce la aparenta toxicitate a celeilalte.
Este absolut normal sa fim tentati de a merge pe drumul pe care il cunoastem.
Doar ca mergand permanent pe acest drum, incep sa apara gropi, iar acesta incepe sa devina din ce in ce mai greu accesibil.
Ambele drumuri ne duc de fapt catre aceeasi destinatie, doar ca nestiind acest lucru, il vom evita pe cel care este necunoscut inca pentru noi.
Conflictele interioare apar de cele mai multe ori intre partile din noi care in profunzime isi doresc acelasi lucru.
Toate actiunile noastre au scopul de a ne duce catre aceeasi destinatie, insa trebuie sa dam atentie in mod egal tuturor dorintelor noastre.
Cand incepem sa ignoram sau sa sacrificam o parte din noi, acest lucru nu face decat sa ne ingreuneze dumul.
Recapatarea echilibrului este un proces, uneori mai anevoios alteori mai rapid.
Plecand de la ideea ca tot ceea ce facem este pentru a ajunge la destinatie, e momentul sa incepem sa fim mai atenti la noi, la partile noastre interioare.
Sa vedem ce dorinte ne refuzam, ce vise ne innabusim si in ce actiuni ne refugiem.
Sa luam fiecare acest aspect, fiecare aceasta parte si sa o analizam.
Sa nu ignoram nimic in ceea ce ne priveste si sa acordam aceeasi atentie tuturor partilor.
Sa aflam ce ne dorim de fapt, care este destinatia pe care ne-o dorim.
Ok muncesc dar totodata vreau mai mult timp pentru mine.
Vreau sa imi dau demisia, dar totusi imi place ceea ce fac.
Ia fiecare aspect in parte si intreba-te
Dupa ce ai indeplinit ceea ce iti doresti, ce obtii pentru tine?
Si dupa ce ai obtinut acest lucru, ce altceva mai valoros ai obtinut pentru tine?
Si dupa ce ai obtinut acest lucru, ce altceva si mai valoros ai obtinut pentru tine?
……………………………………..
INTREABA-TE PANA RASPUNSUL VA INCEPE SA SE REPETE.
FA ACEST PROCES CU FIECARE PARTE IN PARTE
Si vei avea o surpriza.
Iti vei da seama ca destinatia este de fapt aceeasi.
Iar acesta este doar inceputul calatoriei. 🙂
Cu drag,
Cosmin
PS: Pentru a primi mai multe articole asemanatoare, aboneaza-te la newsletter – > http://cosminmanole.ro/newsletter/